Portarul moldovean Neculai Calancea, de la Dunărea Călăraşi, are numai critici la adresa fostului său antrenor de la Universitatea Craiova, italianul Devis Mangia, pe care l-a acuzat de mai multe lucruri, inclusiv că a favorizat anumiţi jucători pentru câştiguri materiale. Înaintea lui Calancea, şi bulgarul Hristo Zlatinski a spus că Devis Mangia l-a forţat să plece din Bănie.
„Cea mai frumoasă perioadă din România a fost la Craiova, am jucat foarte mult acolo, am şi câştigat un trofeu, Cupa României, am avut şanse şi la campionat, dar din păcate nu am reuşit. Mi-a părut rău că am plecat de la Craiova. Mangia a vrut să aducă alt portar fără să vadă ce pot, apoi a adus un antrenor cu portarii italian, care nu a făcut o pregătire solicitantă, prea lejeră.
Am greşit şi eu că nu m-am concentrat suficient. De la meciul cu Viitorul, acel 3-3, i s-a pus pata pe mine şi nu am prea jucat. Nici în finala Cupei nu m-a băgat. M-a aşteptat la cotitură să mă scoată din poartă. Nu-i plăceau jucătorii cu personalitate, era prea agitat, am fost puţin şocat de reacţiile lui, dar şi pentru că a decis ca unii jucători să ia nişte sume enorme deşi au jucat foarte puţin.
Nu vreau să-mi aduc aminte de Craiova cu Devis Mangia, vreau să-mi aduc aminte de lucrurile frumoase, fiindcă mi-a trecut deja supărarea. Am vorbit şi cu Mihai Rotaru şi cu Gică Craioveanu şi le-am spus în faţă, sincer, cu tupeu, care a problema acolo, dar nu vreau să fac publice aceste lucruri. Unul dintre cele mai frumoase meciuri pentru Craiova a fost cel cu Dinamo din Cupă, la Severin, e ceva de nedescris când Craiova bate pe Dinamo. Am şi transformat un penalty atunci, suporterii au intrat pe teren” a declarat Calancea la Oltenia TV.
Portarul moldovean spune însă că are referinţe bune despre noul antrenor al Craiovei, tot un italian, Cristiano Bergodi, de la fundaşul Igor Armaş, de la FC Voluntari. „Armaş mi-a spus numai lucruri pozitive despre Bergodi, iar la Craiova va avea ocazia de a lucra şi cu un lot mai bun şi în condiţii financiare şi de pregătire superioare” a declarat Calancea.
Aflat la Chişinău, Calancea a efectuat testul de coronavirus cu lotul naţionalei Moldovei, care va intra într-un cantonament în perioada următoare. „O să fim izolaţi, ne vom antrena în grupuri de câte 7 jucători. Sunt veteranul lotului, sunt mulţi tineri care au fost chemaţi de selecţionerul turc al Moldovei pentru a-i vedea la lucru. Mulţi jucători din străinătate n-au putut ajunge” a spus goal-keeper-ul în vârstă de 33 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER